Bucuria de a avea vecini

A trăi bucuros alături de vecinii noștri este, de cele mai multe ori, o provocare. Spațiul de care avem nevoie pentru a ne desfășura existența, dar și felul în care ne raportăm la el, pentru păstrarea în siguranță a intimității și familiarității de care avem nevoie pentru a funcționa normal, sunt aspecte în funcție de care a avea vecini este sau nu o binecuvântare pentru noi. Cu toate acestea, dacă am putea vedea avantajele în acest tip de relație, ne-am da seama că avem mai multe de dăruit și că este totul atât de ușor când ne putem baza pe sprijinul comunității din care facem parte. Atunci când dezvoltăm relații fructuoase cu cei din jurul nostru, avem șansa să construim o comunitate mai sustenabilă, mai rezilientă, cu oameni mai sănătoși și mai fericiți.
Cine sunt vecinii noștri și de ce sunt ei importanți
De cele mai multe ori, ceea ce este în exteriorul nostru, sub orice formă, se află, la scară mică, în interiorul nostru. Se zice că avem parte de anumite evenimente și trăiri în viața noastră, tocmai pentru a evolua și pentru a schimba acele capitole la care nu excelăm. Avem vecini care nu ne plac? Ei oglindesc anume aspecte ale vieții cu noi înșine la care mai avem de lucru.
În altă ordine de idei, vecinii noștri sunt alte persoane, ființe vii, cineva ca noi, dar diferiți. Oamenii de lângă noi. Ei nu sunt concepte abstracte de proiectare sau fenomene urbane generice. În cel mai simplu sens, vecinul este persoana care locuiește lângă noi, iar în sensul cel mai amplu, el poate semnifica întreaga umanitate. Asta pentru că, vecinătatea semnifică o relație, iar mediul uman este construit pe baza relațiilor: între oameni și natură, între oameni și spațiu și între oameni și alți oameni. Aceasta din urmă ne-a ajutat, de-a lungul timpului, să supraviețuim, să colaborăm și să cooperăm unii cu alții, făcând schimburi, bazându-ne unii pe alții și prosperând, dobândind o calitate mai bună a vieții, fără să urmărim asta, de fapt.
Vecinii sunt primii oameni la care putem apela atunci când avem vreo nevoie, dar și în caz de urgență, mai ales dacă ceilalți semeni apropiați nouă, rude sau prieteni, nu sunt în proximitatea noastră. Cu alte cuvinte, ei ne dau sentimentul imediat de siguranță, acolo unde zidurile casei sau gardurile curții noastre se termină.
Bucuria de a avea vecini – Vecinătatea face oamenii să rămână unii lângă alții
Cu ajutorul oamenilor de lângă noi, reușim să accesăm acele avantaje mutuale ale relațiilor simbiotice create în societatea în care trăim. Dacă ne raportăm la lumea urbanizată rapid și care se densifică, pe măsură ce acest proces avansează, beneficiile care pot explica atractivitatea unui mediu urban dens sunt: proximitatea fizică, resursele comune și identitățile comune.
Prin proximitate fizică, înțelegem toate acele relații de apropiere cu oameni și locuri care ne pot facilita accesul către persoane și spații, cu ajutorul cărora ne putem procura cele necesare, pentru un parcurs normal al existenței noastre: de la locuri de muncă și comunitățile aferente, centre comerciale și comercianți, școli și profesori, servicii și prestatori de servicii și multe altele. Practic, proximitatea devine posibilă în contextul urban prin valorificarea resurselor comune de care se bucură cei care locuiesc, lucrează sau își desfășoară activitatea și împart aceste spații unii cu ceilalți. Acest avantaj de a fi aproape de locurile de interes se traduce în timp câștigat și ulterior în mulțumire față de cursul firesc al lucrurilor și în starea de bine pe care acestea ni le inspiră. În cele din urmă, identitățile comune se referă la sentimentul de apartenență la locul în care oamenii cresc și se dezvoltă, manifestând acea mândrie legată de propria comunitate locală urbană.
Citește articolul întreg aici.
Proiecte h4l
h4l THE VILLAGE
h4l MILLENNIUM
h4l HOLBAN
h4l SEBASTIAN PARK
h4l WEST GARDEN POLITEHICA
h4l WEST GARDEN BRAȘOV
h4l LAKEVIEW
h4l projects
h4l THE VILLAGE
h4l MILLENNIUM
h4l HOLBAN
h4l SEBASTIAN PARK
h4l WEST GARDEN POLITEHICA
h4l WEST GARDEN BRAȘOV
h4l LAKEVIEW