Copiii sunt mai fericiți într-un cartier verde


A trăi în comuniune cu natura este, de multe ori, o aspirație a multora dintre noi, pentru că simțim în interiorul nostru că putem atinge echilibrul doar prin contactul cu liniștea, firescul și frumusețea deplină a acesteia. Cu toate acestea, pentru că facem parte din această lume și ne stă în fire să ne armonizăm cu ea, alegerile noastre în materie de joburi, preferințe, activități culturale ori recreative și-au găsit loc în marile orașe, în care încercăm să integrăm caracteristicile unui stil de viață sănătos. Astfel, apreciem spațiile verzi, pacea, depărtarea de aglomerație, dar ne este mai bine atunci când putem avea acces facil la centre comerciale, la piețe, servicii ori instituții importante în dezvoltarea și creșterea noastră. Fericirea, satisfacția vieții și bunăstarea sunt reciproc interdependente – și, într-adevăr, toate sunt strâns legate de noțiunea de calitate a vieții – dar sunt, de asemenea, constructe extrem de subiective și impresiile asupra lor variază de la om la om. Cu toate acestea, putem fi de acord asupra faptului că, atunci când avem copii, dorim să le oferim acces la educație calitativă și la cât mai mult timp în aer liber, atât de importante pentru starea lor de bine

Efectele vieții în un cartier verde asupra copiilor

Este binecunoscută ideea conform căreia spațiile verzi oferă beneficii emoționale, fizice și sociale adulților, în special în zonele urbane. S-a dovedit faptul că acestea promovează relaxarea psihologică și atenuarea stresului, alături de o oportunitate mai mare pentru activitate fizică și interactiune socială. Zonele verzi din interiorul cartierelor sunt strâns legate de niveluri mai scăzute de poluanți ai aerului, zgomot și exces de căldură. Cercetările au arătat faptul că, în cazul copiilor, spațiile verzi pot avea beneficii notabile în dezvoltarea abilităților lor cognitive și pot afecta pozitiv memoria de lucru spațială (SWM – spatial work memory) și comportamentul de asumare a riscurilor. Asta pentru că cei care locuiesc în zone mai aerisite, cu mai mult spațiu verde au șanse să-și exploreze în detaliu mediul înconjurător. Acest lucru este legat și de conceptul de wayfinding, care este corelat cu memoria de lucru spațială. Parcurile și grădinile activează atenția bazată pe stimuli, compensând-o mai apoi și pe cea orientată pe obiective. Prin urmare, conștientizarea vizuală și spațială și capacitatea de a procesa informații spațiale sunt legate de performanțele intelectuale, interconectate cu sănătatea mintală. 

Copiii sunt mai fericiți într-un cartier verde, h4l, home for life, însuflețește viața

Pe lângă toate acestea, copiii devin conștienți de succesiunea anotimpurilor, de insecte, de păsările și animalele care își au habitatul în apropierea spațiilor verzi conexe (o pădure, un lac, ori o lizieră), dar au și mai multă deschidere către socializarea cu alți copii. Comunitatea construită în jurul acestor cartiere, care dispun de centre comerciale, spații dedicate pentru grădiniță, joacă, gimnastică ori alte activități de interes pentru ei, va fi un motiv constant de întâlnire și de petrecut timp împreună în aer liber. 

Citește articolul complet aici.

Proiecte h4l

h4l THE VILLAGE
h4l MILLENNIUM
h4l HOLBAN
h4l SEBASTIAN PARK
h4l WEST GARDEN POLITEHICA
h4l WEST GARDEN BRAȘOV
h4l LAKEVIEW

h4l projects

h4l THE VILLAGE
h4l MILLENNIUM
h4l HOLBAN
h4l SEBASTIAN PARK
h4l WEST GARDEN POLITEHICA
h4l WEST GARDEN BRAȘOV
h4l LAKEVIEW

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: