Apartamente Aviației –
h4l MILLENNIUM – Drumul spre armonie

Cu toții ne dorim să dozăm corect implicarea în viața profesională, cât și în cea personală, pentru a fi fericiți și împliniți când ne raportăm la oricare dintre ele. Acest lucru nu numai că ne aduce o bună stare de sănătate mintală, motivație și empatie, dar ne ajută și să punem focusul optim pe ce e mai important pentru noi în viața de zi cu zi. Tocmai în această idee am proiectat cartierul h4l MILLENNIUM, pornind de la nevoia bucureștenilor middle class de a atinge echilibrul perfect între viața de birou şi cea de acasă. În același timp, vrem să încurajăm o abordare sustenabilă la nivelul locuirii, dar și să îi facem pe oameni să vrea să iasă cât mai des afară, să meargă pe jos și să ia parte la spectacolul naturii, asupra căruia deseori uităm să ne odihnim.
Însuflețirea vieții, prezentă în apartamente Aviației

La fel ca în cadrul tuturor cartierelor h4l, ne ducem la capăt misiunea de a însufleți viața, pentru că noi credem că numai așa oamenii pot găsi sensul adevărat al vieții. Mai apoi, prin a-i face conștienți de impactul lor asupra naturii, dar și de impactul naturii asupra lor, am construit locuințe confortabile, moderne, în apropierea zonei office Bucharest Business District (la 15 minute de mers pe jos). Acestea sunt centrate pe ceea ce în mod obișnuit le lipsește locuințelor din România sau nu este prioritizat și anume: calitatea vieții acasă.
Astfel, am pornit încă de la proiectare cu această idee în minte și am optat pentru o orientare optimă în spațiu a cartierului, pentru a obține cât mai multă lumină naturală. Vitrajele mari, prin care aceasta să pătrundă pe întreaga durată a zilei vor contribui atât la o stare de bine, cât și la un mai bun confort termic și la o eficientizare a costurilor la energie electrică. Mai apoi, adâncimea și înălțimea camerelor vor contribui la obținerea unei ambianțe plăcute la interior, pentru că aerul circulă corect și nici nu se formează zone întunecoase care ar duce la dezvoltarea mucegaiurilor și implicit a unor boli respiratorii. În această combinație de factori benefici asupra sănătății, își au rolul lor și izolația termică din vată bazaltică de 10 cm, împreună cu fațada ventilată care vor ajuta casa ”să respire”. În plus, în aceste apartamente Aviației, pereții care le delimitează sunt din cărămidă de 30 cm, realizându-se și o bună izolare fonică între etaje, pentru mai multă liniște, intimitate și o calitate crescută a odihnei.
Confort în acord cu principii sustenabile, adaptate la tehnologiile actuale

Încălzirea este asigurată prin centrale de cartier, astfel se elimină riscurile asociate centralei de apartament: intoxicare cu gaze, explozie, țevi inestetice, revizii, reparații, presiune scăzută la apă, zgomot, schimbare piese. În plus, vei avea mai mult spațiu în bucătărie. Pe lângă asta, toate apartamentele h4l sunt pregătite să regleze temperatura prin dispozitive smart, dându-le rezidenților oportunitatea să controleze nivelul de consum, eficientizându-și costurile la întreținere. Mai mult, tot în aria instalaţiilor electrice, 10% dintre locurile de parcare vor fi pregătite pentru montarea de staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Parcările sunt subterane, și deoarece în zona verde, centrală, nu se poate ajunge cu maşina, cartierul include și parcare subterană destinată vizitatorilor.
Citește articolul complet aici.
Proiecte h4l
h4l THE VILLAGE
h4l MILLENNIUM
h4l HOLBAN
h4l SEBASTIAN PARK
h4l WEST GARDEN POLITEHICA
h4l WEST GARDEN BRAȘOV
h4l LAKEVIEW
h4l projects
h4l THE VILLAGE
h4l MILLENNIUM
h4l HOLBAN
h4l SEBASTIAN PARK
h4l WEST GARDEN POLITEHICA
h4l WEST GARDEN BRAȘOV
h4l LAKEVIEW