Amenajarea grădinii de mici dimensiuni – 7 idei care să te inspire

O grădină de mici dimensiuni este un spațiu intim care necesită o planificare atentă a spațiului, fiind o bună ocazie de a o pune în valoare într-un mod foarte creativ. În acest sens, designerul Karen Chapman spunea că „nici frumusețea și nici funcționalitatea nu trebuie să fie limitate de dimensiunea spațiului tău exterior, dar este important să prioritizezi lista de dorințe pentru a face ca fiecare centimetru pătrat să conteze”. Tocmai, de aceea, e bine să-ți pui câteva întrebări relevante înainte să o amenajezi, pentru a știi exact ce fel de utilitate îi vei acorda, în funcție de preferințele și nevoile tale.

Dacă îți place să petreci timpul cu familia și prietenii în aer liber, ar fi de folos să te gândești cam câte persoane ar fi nevoie să găzduiești, dar și dacă ți-ar plăcea să ai o bucătărie în aer liber sau un spațiu special pentru activități gastronomice ușoare și relaxante. În felul acesta, vei avea în vedere utilizarea elementelor versatile de mobilier – pliabil, ușor de depozitat sau care să poată fi mutat cu ușurință – pentru a satisface mai multe funcții cheie în maximizarea spațiilor mici.

Mai apoi, te poți gândi dacă îți dorești să populezi grădina cu flori sau plante decorative ori poate ți-ar plăcea să și crești câteva legume sau fructe. Atunci când spațiul este limitat, este deosebit de important să vezi pe care dintre acestea merită să le crești singur și pe care să le procuri de la piață. Dacă îți place să grădinărești, poți experimenta și cu plantarea florilor, în ghivece, sub formă de grădini verticale sau sub formă de mici insule, aceasta dovedindu-se a fi o activitate foarte plăcută și benefică.

h4l THE VILLAGE, pentru cei care isi doresc mai mult, casa pentru viata, langa Bucuresti

Idei care să te inspire în amenajarea grădinii urbane de mici dimensiuni

Așa cum sublinia și Chris Bonnet, fondatorul Gardening Express, grădinile mici sunt de obicei mai prietenoase cu bugetul, mult mai ușor și mai plăcut de întreținut, mai ales dacă le planifici atent. Iată câteva idei creative care să te ajute să maximizezi utilitatea spațiului disponibil în grădina ta urbană:

1. Creează un perete viu

h4l THE VILLAGE, Pentru cei care își doresc mai mult, h4l, home 4 life, București, Pipera, amenajarea grădinii

Atașează un cadru pe un perete, pe un gard solid, pe fațada unei clădiri sau pe un cadru independent pe care să așezi, pe coloane, plante cățărătoare sau decorative, care să fie un punct de atracție al grădinii. Un astfel de perete poate avea rol în generarea unui sentiment de intimitate iar, pe lângă beneficiile estetice și funcționale, grădinile verticale pot avea și beneficii ecologice. În unele situații, ele pot ajuta la reducerea temperaturii, la absorbția zgomotului și a poluării, la îmbunătățirea calității aerului și la conservarea apei. Plantele care se potrivesc cel mai bine în astfel de grădini sunt cele care preferă lumina indirectă și umiditatea moderată. Acestea trebuie irigate corespunzător pentru ca apa în exces să nu ajungă pe fațade sau pe pardoseală.

2. Creează un mic spațiu de relaxare

h4l THE VILLAGE, case cu grădină, case pipera, pentru cei care își doresc mai mult, h4l, home 4 life, case de vânzare Corbeanca, amenajarea grădinii

În locul unei mese de grădină sau a unor bănci de exterior, poți adăuga un șezlong sau un hamac pentru a te relaxa atunci când vremea de afară îți permite. Poți să-l amenajezi personalizat, pentru a crea o zonă confortabilă și relaxantă, unde poți citi sau poți face activități creative. În plus, poți folosi elemente naturale, precum pietre sau bucăți de lemn pentru a crea o zonă de promenadă în jurul spațiului de relaxare. Adăugarea unor elemente care includ instalații de apă, precum o mini fântână arteziană sau un iaz ornamental pot crea un efect deosebit în mica ta grădină.

3. Plantează legume sau fructe care nu ocupă mult spațiu

Nimic nu se compară cu gustul și aroma fructelor ori ierburilor aromatice crescute de tine însuți, indiferent de cantitatea mică în care ai parte de ele. Pe de altă parte, poți crea imagini care să te încânte alegând flori și arbuști de diferite mărimi, culori și texturi. Este dovedit științific că grădinăritul are efecte imediate, dar și pe termen lung asupra sănătății mentale, fiind asociat cu stres redus și cu starea de bine. De asemenea, un alt studiu a concluzionat că poți fii mult mai energic și mai productiv când ai posibilitatea să admiri plante, mai ales dacă sunt aranjate cu gust, pentru a stimula creativitatea și relaxarea.

Citește articolul complet aici.

Proiecte h4l

h4l THE VILLAGE
h4l MILLENNIUM
h4l HOLBAN
h4l SEBASTIAN PARK
h4l WEST GARDEN POLITEHICA
h4l WEST GARDEN BRAȘOV
h4l LAKEVIEW

h4l projects

h4l THE VILLAGE
h4l MILLENNIUM
h4l HOLBAN
h4l SEBASTIAN PARK
h4l WEST GARDEN POLITEHICA
h4l WEST GARDEN BRAȘOV
h4l LAKEVIEW